†) Sf. Ier. Mărt. Ilie Iorest, Sava Brancovici și Simion Ștefan, mitr. Transilvaniei;Sf. Ier. Iosif Mărt. din Maramureș;Sf. Mc. Pasicrat și Valentin;Sf. Cuv. Elisabeta
Mărturisitorii Ardealului și Maramureșului: Straja Ortodoxiei sub Cerul CarpațilorÎn veacul al XVII-lea, Transilvania era un câmp de bătălie al spiritului. Pe scaunele mitropolitane de la Alba Iulia s-au ridicat trei bărbați ca niște munți: Ilie Iorest, Sava Brancovici și Simion Ștefan.
Ilie Iorest și Sava Brancovici nu au purtat doar cârja arhierească, ci și lanțurile temniței. Prigoniți pentru că au refuzat să lase turma ortodoxă pradă rătăcirilor străine, au îndurat umilințe și bătăi, alegând exilul și sărăcia în locul trădării. Alături de ei, Simion Ștefan a înțeles că poporul are nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu în limba sa, lăsând moștenire „Noul Testament de la Bălgrad”, o piatră de temelie a limbii române.
Mai la miazănoapte, în Maramureșul dârz, Iosif Mărturisitorul s-a ridicat împotriva celor ce voiau să smulgă credința din inima maramureșenilor. Aruncat în închisoare de autoritățile vremii, el a ieșit de acolo nu înfrânt, ci sfințit de suferință, rămânând până la sfârșit păstorul neînfricat al „țării lemnului”.
Pasicrat și Valentin: Prietenia pecetluită cu sânge
Departe de munții noștri, în cetatea Durostor de pe malul Dunării, doi tineri soldați, Pasicrat și Valentin, au arătat că nicio armată pământească nu e mai puternică decât oastea lui Hristos.
Pasicrat a fost cel dintâi care a pășit spre eșafod. Când fratele său a încercat să-l convingă să aducă jertfă idolilor de frică, tânărul l-a mustrat cu dragoste, alegând tăișul sabiei. Valentin, prietenul său de suflet, nu a zăbovit. Văzând curajul lui Pasicrat, a mărturisit și el același crez. S-au îmbrățișat pentru ultima oară pe pământ, știind că următoarea lor întâlnire va fi în lumina neapusă a Împărăției.
Sfânta Elisabeta: Puterea ascunsă în smerenie
În liniștea mănăstirii, departe de zgomotul armelor și al disputelor teologice, Cuvioasa Elisabeta a dus un alt fel de război: cel cu sine însăși. Primind de la Dumnezeu darul tămăduirii, ea a devenit „făcătoare de minuni” nu prin trufie, ci prin post negru și rugăciune care topea noaptea. Se spune că dragostea ei era atât de mare, încât însăși firea i se supunea, iar cei bolnavi găseau vindecare doar atingându-se de haina ei de asceză.