✦ Sărbătoare ✦
Duminica a IV-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda)
Apostol: Fapte IX, 32-42
Evanghelia: Ioan V, 1-15
Glas: 3, Voscreasna: 5
Calendar Crestin Ortodox
Duminica, 3 Mai 2026
Detalii liturgice complete pentru aceasta zi: sarbatori, sfintii zilei si randuieli de post.
✦ Sfinti ✦
†) Sf. Cuv. Irodion de la Lainici
Sf. Mc. Timotei și soția sa, Mavra
✦ Penticostarul ✦
Perioada de la Sfintele Paști până la Duminica Tuturor Sfinților
Se săvârșește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.
Este Liturghia obișnuită, săvârșită în majoritatea zilelor din an.Se fac nunți.
În această zi se pot oficia cununii religioase.Nu se fac parastase.
Duminica nu se fac parastase.✦ Lectura sfinti ✦
Duminica a IV-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda)
Duminica a IV-a după Paști: Singurătatea învinsă: Când Dumnezeu devine Omul de care avem nevoie
În Ierusalimul încins de soare, lângă Poarta Oilor, se afla un loc al suferinței și al speranței deopotrivă: scăldătoarea Vitezda. Cinci pridvoare acoperite adăposteau o mulțime de bolnavi, orbi și șchiopi, toți cu ochii pironiți pe oglinda apei. Din când în când, un înger al Domnului cobora și tulbura apa, iar cel care apuca să sară primul în valuri primea tămăduire, indiferent de boala sa.
Printre ei, pe o rogojină roasă de vreme, zăcea un om pentru care timpul încremenise. De treizeci și opt de ani, trupul îi era o închisoare de piatră. Nu mai era un om, ci o umbră a răbdării. De fiecare dată când apa se tulbura, cineva mai iute, cineva cu prieteni sau cu brațe puternice care să-l ajute, îi fura șansa.
„Doamne, nu am om...”
Într-o zi de sâmbătă, prin mulțimea de suferinzi a pășit Unul care nu privea spre apă, ci spre inimi. Iisus S-a oprit în fața bătrânului slăbănog. Nu l-a întrebat despre păcatele sale, ci i-a pus o întrebare care părea aproape crudă prin simplitatea ei:
„Voiești să te faci sănătos?”
Răspunsul bolnavului este cel mai trist plânset al singurătății umane din întreaga Scriptură: „Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare”. Era mărturia unei lumi în care mii de oameni se înghesuiau pentru propria vindecare, dar niciunul nu se oprea să întindă o mână celui mai slab decât el.
Cuvântul care ridică din moarte
Atunci, Cel care crease omul din țărână a rostit porunca ce a răsunat ca un tunet în oasele amorțite ale bolnavului:
„Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!”
În acea clipă, sângele a început să pulseze din nou prin membrele atrofiate, viața a invadat carnea moartă, iar slăbănogul s-a ridicat. Nu a mai avut nevoie de apă, căci Izvorul Vieții stătea în fața lui. A plecat purtându-și pe umeri vechiul pat – nu mai era un instrument al torturii, ci un trofeu al biruinței harului asupra neputinței.
Printre ei, pe o rogojină roasă de vreme, zăcea un om pentru care timpul încremenise. De treizeci și opt de ani, trupul îi era o închisoare de piatră. Nu mai era un om, ci o umbră a răbdării. De fiecare dată când apa se tulbura, cineva mai iute, cineva cu prieteni sau cu brațe puternice care să-l ajute, îi fura șansa.
„Doamne, nu am om...”
Într-o zi de sâmbătă, prin mulțimea de suferinzi a pășit Unul care nu privea spre apă, ci spre inimi. Iisus S-a oprit în fața bătrânului slăbănog. Nu l-a întrebat despre păcatele sale, ci i-a pus o întrebare care părea aproape crudă prin simplitatea ei:
„Voiești să te faci sănătos?”
Răspunsul bolnavului este cel mai trist plânset al singurătății umane din întreaga Scriptură: „Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare”. Era mărturia unei lumi în care mii de oameni se înghesuiau pentru propria vindecare, dar niciunul nu se oprea să întindă o mână celui mai slab decât el.
Cuvântul care ridică din moarte
Atunci, Cel care crease omul din țărână a rostit porunca ce a răsunat ca un tunet în oasele amorțite ale bolnavului:
„Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!”
În acea clipă, sângele a început să pulseze din nou prin membrele atrofiate, viața a invadat carnea moartă, iar slăbănogul s-a ridicat. Nu a mai avut nevoie de apă, căci Izvorul Vieții stătea în fața lui. A plecat purtându-și pe umeri vechiul pat – nu mai era un instrument al torturii, ci un trofeu al biruinței harului asupra neputinței.
†) Sf. Cuv. Irodion de la Lainici;Sf. Mc. Timotei și soția sa, Mavra
Luceafărul Lainiciului și Nunta de Sânge a Antinoelui: Doi Stâlpi ai Credinței și Dragostei Jertfelnice
† Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici: „Luceafărul” care strălucește în Valea Jiului
Născut la București, în zorii secolului al XIX-lea, Irodion a lăsat în urmă zgomotul lumii pentru liniștea sfințitoare a mănăstirii. Însă, drumul său l-a purtat în ținutul legendar al Olteniei, la Mănăstirea Lainici, ascunsă în strâmtorile sălbatice ale Văii Jiului. Acolo, sub îndrumarea Sfântului Călin uitați, a înflorit cu adevărat viața sa duhovnicească.
Devenit stareț, Irodion nu a fost un stăpân, ci un părinte. A fost lumina care a călăuzit Lainiciul timp de patruzeci și unu de ani, prin vremuri tulburi și aspre. Simplitatea sa, smerenia profundă și posturile sale aspre l-au transformat într-un izvor de har. De la credincioșii din satele învecinate până la însuși boierul Ioan Lahovary, toți căutau la el mângâiere și sfat. A murit în brațele fraților săi, lăsând Lainiciului o moștenire neprețuită: trupul său sfințit, care, după decenii, s-a descoperit a fi moaște pline de har, continuând să strălucească precum un „luceafăr” în Valea Jiului, alungând întunericul suferinței și deznădejdii.
Sfinții Mucenici Timotei și soția sa, Mavra: O Nuntă Care s-a Prefăcut în Jertfă Cerească
În Antinoeul Egiptean, unde nisipurile fierbinți ale deșertului se întâlneau cu cerul nesfârșit, s-a petrecut o minune a dragostei jertfelnice. Timotei, un tânăr citeț, și-a unit viața cu a Mavrei, o fecioară plină de har. La doar douăzeci de zile de la nunta lor, prigoana tiranului Arrian a bătut la ușa lor.
Timotei a fost arestat, iar Mavra a fost martoră la chinurile cumplite la care a fost supus soțul ei. Mai întâi, tiranul i-a cerut cărțile sfinte, dar Timotei a răspuns cu dârzenie: „Dacă aș fi avut, le-aș fi dat, dar aceste cărți sunt viața mea, nu le pot da”. Atunci, a fost torturat: fiare înroșite i-au fost puse la tâmple, unghii i-au fost smulse, dar Timotei a rămas neclintit. Tiranul, văzând tăria sa, a vrut s-o ispitească pe Mavra, dar ea, în loc să-l înduplece să se lepede de Hristos, s-a alăturat lui în mărturisire. „Dacă el moare, eu vreau să mor cu el, pentru că el este viața mea și Hristos este dragostea noastră”, a spus ea. Atunci, au fost osândiți la moarte prin răstignire. Pe cruci alăturate, timp de zece zile, și-au petrecut „nunta de sânge”, vorbind despre dragostea lor și despre dragostea lui Hristos, până când cerul s-a deschis, primindu-i ca pe niște cununi de mucenicie.
Născut la București, în zorii secolului al XIX-lea, Irodion a lăsat în urmă zgomotul lumii pentru liniștea sfințitoare a mănăstirii. Însă, drumul său l-a purtat în ținutul legendar al Olteniei, la Mănăstirea Lainici, ascunsă în strâmtorile sălbatice ale Văii Jiului. Acolo, sub îndrumarea Sfântului Călin uitați, a înflorit cu adevărat viața sa duhovnicească.
Devenit stareț, Irodion nu a fost un stăpân, ci un părinte. A fost lumina care a călăuzit Lainiciul timp de patruzeci și unu de ani, prin vremuri tulburi și aspre. Simplitatea sa, smerenia profundă și posturile sale aspre l-au transformat într-un izvor de har. De la credincioșii din satele învecinate până la însuși boierul Ioan Lahovary, toți căutau la el mângâiere și sfat. A murit în brațele fraților săi, lăsând Lainiciului o moștenire neprețuită: trupul său sfințit, care, după decenii, s-a descoperit a fi moaște pline de har, continuând să strălucească precum un „luceafăr” în Valea Jiului, alungând întunericul suferinței și deznădejdii.
Sfinții Mucenici Timotei și soția sa, Mavra: O Nuntă Care s-a Prefăcut în Jertfă Cerească
În Antinoeul Egiptean, unde nisipurile fierbinți ale deșertului se întâlneau cu cerul nesfârșit, s-a petrecut o minune a dragostei jertfelnice. Timotei, un tânăr citeț, și-a unit viața cu a Mavrei, o fecioară plină de har. La doar douăzeci de zile de la nunta lor, prigoana tiranului Arrian a bătut la ușa lor.
Timotei a fost arestat, iar Mavra a fost martoră la chinurile cumplite la care a fost supus soțul ei. Mai întâi, tiranul i-a cerut cărțile sfinte, dar Timotei a răspuns cu dârzenie: „Dacă aș fi avut, le-aș fi dat, dar aceste cărți sunt viața mea, nu le pot da”. Atunci, a fost torturat: fiare înroșite i-au fost puse la tâmple, unghii i-au fost smulse, dar Timotei a rămas neclintit. Tiranul, văzând tăria sa, a vrut s-o ispitească pe Mavra, dar ea, în loc să-l înduplece să se lepede de Hristos, s-a alăturat lui în mărturisire. „Dacă el moare, eu vreau să mor cu el, pentru că el este viața mea și Hristos este dragostea noastră”, a spus ea. Atunci, au fost osândiți la moarte prin răstignire. Pe cruci alăturate, timp de zece zile, și-au petrecut „nunta de sânge”, vorbind despre dragostea lor și despre dragostea lui Hristos, până când cerul s-a deschis, primindu-i ca pe niște cununi de mucenicie.
