Marti, 11 August 2026

Sfințenia nu ține cont de ranguri pământești. Ea strălucește cu aceeași intensitate divină atât pe cel mai înalt tron patriarhal al lumii creștine, cât și sub genunchiul plecat al unui tânăr diacon care refuză să își ascundă Evanghelia. În această zi, Biserica ne pune înainte două pilde uriașe de mărturisire: Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul care a sfințit pământul Țării Românești, și Sfântul Mare Mucenic Evplu, arhidiaonul care a transformat cartea sfântă în proprie armă și cunună.

Născut în Grecia și crescut în asceza Sfântului Munte Athos, Sfântul Nifon a fost chemat de Dumnezeu să urce pe scaunul Mitropoliei Tesalonicului și, ulterior, pe cel de Patriarh al Constantinopolului. Într-o epocă tulbure de după căderea Bizanțului sub turci, Nifon a condus corabia Bisericii cu o neclintită tărie morală, fapt ce i-a atras mânia sultanului și mai multe exiluri.

Cea mai adâncă amprentă a lăsat-o însă pe pământ românesc. Chemat de domnitorul Radu cel Mare în Țara Românească pentru a organiza viața bisericească, Sfântul Nifon a reorganizat Mitropolia, a înființat episcopiile Râmnicului și Buzăului și a îndreptat moravurile curții domnești:

• Conflictul cu domnitorul: Când Radu cel Mare a vrut să aprobe o căsătorie nelegitimă a surorii sale cu un boier moldovean deja căsătorit, Sfântul Nifon s-a împotrivit categoric, refuzând să calce legea lui Dumnezeu pentru hatârul domnesc.

• Smerenia finală: Alungat de la curte, s-a retras la Mănăstirea Dionisiu din Athos, tăinuindu-și rangul și lucrând ca un simplu rânduitor la curățenia mănăstirii, unde a și adormit întru Domnul. Moaștele sale, aduse mai târziu în țară de Neagoe Basarab, au adus împăcare și binecuvântare neamului nostru.

În veacul al IV-lea, în timpul sângeroasei domnii a împăraților Dioclețian și Maximian, cetatea Catania din Sicilia era guvernată de un păgân necruțător pe nume Calvin. Edictele imperiale ordonau distrugerea tuturor cărților creștine și pedepsirea cu moartea a celor ce le dețineau. În ciuda acestui ordin, tânărul arhidiacon Evplu nu doar că păstra Scriptura, dar o citea cu glas tare în mijlocul cetății.

• Arestarea pe amvon: În timp ce citea mulțimilor cuvintele Mântuitorului dintr-o peșteră transformată în loc de rugăciune, ostașii au năvălit și l-au prins. Evplu nu a încercat să ascundă textul sacru, ci l-a ridicat deasupra capului, strigând că este gata să moară pentru fiecare literă scrisă în el.

• Tortura și mărturia: Dus în fața guvernatorului, a fost bătut cu vergi de fier până când coastele i s-au zdrobit. În mijlocul torturilor, el mulțumea lui Dumnezeu. Guvernatorul a poruncit atunci ca Sfânta Evanghelie să fie legată de gâtul sfântului, iar acesta să fie dus spre locul de decapitarea în bătaia jocului păgânilor.

Înainte de a cădea tăișul sabiei, Evplu a cerut un moment de răgaz. Cu mâinile legate, a deschis cuvântul lui Dumnezeu și a citit poporului care îl privea ultima sa predică pământească, determinându-i pe mulți păgâni să creadă în Hristos chiar în acea clipă.

„Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri.” — Această putere a Scripturii a fost trăită deplin de acești doi mari titani ai credinței.

De la curajul Sfântului Nifon, care nu s-a temut să piardă slava și cinstea domnească pentru a apăra rânduiala curată a Bisericii, până la râvna de foc a Arhidiaconului Evplu, care a murit îmbrățișând Scriptura, această zi ne cheamă la statornicie. Ei ne arată că indiferent dacă purtăm cârja patriarhală sau cartea de rugăciuni, adevărata mărime a omului stă în fidelitatea sa față de Adevăr.