Marti, 1 Septembrie 2026

Data de 1 septembrie marchează un moment de o importanță deosebită în Biserica Ortodoxă: Începutul Anului Nou Bisericesc (Indictul). În această zi de prag, liturgia ne pune înainte chipuri uriașe care unesc Vechiul și Noul Testament, știința teologică de vârf cu asceza extremă și jertfa de sânge cu datoria conducerii spirituale.

Trăitor în veacul al V-lea în Siria, Sfântul Simeon este inițiatorul unei forme de asceză cu totul unice în istoria creștinismului: stâlpnicia.

1. Fuga de slava lumii: Dorind să scape de mulțimile de oameni care veneau la el pentru sfat și vindecare, tulburându-i liniștea rugăciunii, Simeon a construit un stâlp de piatră înalt, pe care a urcat și de unde nu a mai coborât timp de 37 de ani.

2. Podul rugăciunii: Pe acea platformă îngustă, bătut de vânturi, ars de soare și înghețat de iarnă, sfântul petrecea zi și noapte în picioare, cu mâinile ridicate la cer. De la înălțimea stâlpului său, el a convertit mii de păgâni și a vindecat nenumărate suferințe, arătând că cel care se înalță duhovnicește deasupra lumii devine, de fapt, mult mai aproape de nevoile ei concrete.

Născut în Dobrogea străveche (Scythia Minor) în jurul anului 470, Sfântul Dionisie a primit supranumele de „Exiguus” (cel Smerit sau cel Mic) ca dovadă a marii sale smerenii, deși din punct de vedere intelectual a fost un uriaș al epocii sale.

• Părintele calendarului nostru: Trimis la Roma datorită culturii sale vaste, el a primit misiunea de a traduce texte teologice și de a pune în rânduială calendarul. Dionisie este cel care a calculat data Nașterii Domnului, propunând ca numărarea anilor din istorie să nu se mai facă de la urcarea pe tron a împăratului persecutor Dioclețian, ci de la Întruparea lui Hristos (era creștină).

• Canoanele Bisericii: A tradus în latină hotărârile primelor Sinoade Ecumenice, punând bazele dreptului bisericesc în Occident. A adormit în pace în Italia, fiind recunoscut ca o punte teologică vie între Răsărit și Apus.

Ucenic direct și succesor al prorocului Moise, Iosua, fiul lui Navi, este cel care a condus poporul evreu peste râul Iordan în Pământul Făgăduinței.

• Minunea de la Ierihon: Credința lui neclintită a dărâmat zidurile de nepătruns ale Ierihonului, doar prin înconjurarea cetății cu Chivotul Legii și sunetul trâmbițelor.

• Oprirea Soarelui: În timpul unei bătălii decisive pentru apărarea poporului său, Iosua s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu, iar El a făcut o minune cosmică: soarele a stat pe cer aproape o zi întreagă, prelungind lumina până la obținerea victoriei totale. Iosua este văzut în teologie ca o preînchipuire a lui Iisus Hristos (purtând același nume în limba ebraică – Ieșua, care înseamnă „Mântuitorul”), cel care ne introduce pe noi în adevăratul Pământ al Făgăduinței: Împărăția Cerurilor.

În secolul al IV-lea, în cetatea Adrianopol din Tracia, un grup de 40 de femei tinere, fecioare, împreună cu dascălul lor duhovnicesc, diaconul Amun, au fost arestate din ordinul dregătorului păgân Baid.

• Refuzul idolatriei: Tinerele au refuzat cu hotărâre să aducă jertfe zeilor imperiali, mărturisindu-L pe Hristos ca singurul lor Mire ceresc.

• Martiriul diversificat: Pentru curajul lor, au fost supuse la torturi crunte. Unele au fost aruncate în cuptoare încinse, altele au fost decapitate sau străpunse cu fiare ascuțite, primind împreună, în deplină unitate, cununa nepieritoare a fecioriei și a martiriului.

„Timpul nu se mai măsoară de la nașterea tiranilor, ci de la venirea în lume a Celui ce a biruit moartea.”

Începutul noului an bisericesc ne provoacă să privim timpul nu ca pe o simplă curgere biologică, ci ca pe un spațiu al mântuirii. Sfinții zilei de astăzi ne arată cum putem cuceri acest timp: prin rugăciunea neîncetată a lui Simeon, prin sârguința minții puse în slujba lui Dumnezeu de către Dionisie, prin curajul conducătorului Iosua și prin fidelitatea absolută a celor 40 de mucenice. Să pășim în acest nou an cu dorința de a transforma fiecare zi într-un pas spre veșnicie.