Luni, 14 Septembrie 2026

La data de 14 septembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Înălțarea Sfintei Cruci, cea mai veche și mai importantă sărbătoare dedicată cinstitului instrument al mântuirii noastre. Spre deosebire de alte praznice, această zi este marcată de post aspru, amintindu-ne de suferințele pe care Mântuitorul Iisus Hristos le-a îndurat pe Dealul Golgotei pentru mântuirea lumii.

Sărbătoarea face legătura directă între istoria pământească a descoperirii lemnului sfânt și dimensiunea sa duhovnicească, cosmică.

Praznicul de astăzi amintește de două evenimente istorice majore în care Sfânta Cruce a fost scoasă în evidență și înălțată solemn în fața poporului:

După Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325 d.Hr.), împărăteasa Elena, mama sfântului împărat Constantin cel Mare, a călătorit la Ierusalim pentru a căuta locurile sfinte.

• Săpăturile de pe Golgota: Din porunca ei, templul păgân ridicat de împăratul Hadrian deasupra mormântului lui Hristos a fost dărâmat. Săpând adânc, lucrătorii au descoperit trei cruci de lemn.

• Identificarea adevăratei Cruci: Pentru a afla care este Crucea lui Hristos, patriarhul Macarie al Ierusalimului a atins cele trei cruci, pe rând, de trupul unei femei grav bolnave (sau, potrivit altei tradiții, de trupul unui mort care era dus spre groapă). Când cel decedat s-a atins de cea de-a treia cruce, a înviat pe loc.

• Prima Înălțare: Văzând minunea, mulțimile de pelerini au dorit să vadă și să se închine lemnului sfânt. Atunci, Patriarhul Macarie s-a urcat pe un amvon înalt și a înălțat Sfânta Cruce cu ambele mâini deasupra poporului, în timp ce credincioșii strigau cu lacrimi: „Doamne miluiește!”. Această primă înălțare solemnă a avut loc la data de 14 septembrie.

În anul 614, regele persan Khosrau al II-lea a cucerit Ierusalimul, a dărâmat Biserica Sfântului Mormânt și a luat Sfânta Cruce ca pradă de război în Persia.

• Campania Împăratului Heraclie: Împăratul bizantin Heraclie a pornit o campanie militară masivă împotriva perșilor. După 14 ani de lupte grele, a reușit să obțină victoria și să recupereze prețiosul odor.

• Aducerea pe umeri: În anul 629, Heraclie însuși a adus Sfânta Cruce înapoi la Ierusalim. Tradiția spune că, îmbrăcat în haine imperiale de o mare fastuozitate, împăratul s-a blocat la porțile cetății, neputând face niciun pas. Patriarhul Zaharia i-a șoptit atunci că Hristos a purtat Crucea în smerenie, desculț și în haine de rând. Împăratul s-a dezbrăcat pe loc de straiele scumpe, a rămas în haine simple, desculț, și a putut duce cu ușurință Crucea în Biserica Învierii, unde a fost din nou înălțată solemn pe 14 septembrie.

În fața rațiunii omenești, Crucea reprezintă un paradox tulburător. Sfântul Apostol Pavel sublinia acest lucru spunând: „Cuvântul Crucii pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18).

• De la blestem la binecuvântare: În Antichitate, crucea era cel mai rușinos și groaznic instrument de tortură și execuție, rezervat sclavilor și tâlharilor. Prin răstignirea lui Hristos, ea a fost sfințită și transformată dintr-un simbol al morții și al blestemului în cel mai puternic simbol al vieții, al iubirii jertfelnice și al biruinței asupra păcatului și a morții.

• Altarul cosmic: Crucea este altarul pe care S-a adus Jertfa unică a Noului Testament. Brațul ei vertical unește pământul cu cerul, iar brațul orizontal îmbrățișează simbolic întreaga omenire, restabilind armonia universală ruptă prin neascultarea din Rai.

Imnul liturgic central al acestei zile este o rugăciune profundă de ocrotire a țării și a poporului sub pavăza Crucii:

„Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celor potrivnici dăruiește, și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.”

Deși este un praznic împărătesc (sărbătoare de bucurie), Înălțarea Sfintei Cruci este zi de ajunare și post aspru.

• Părtășia la suferință: Postim astăzi pentru a ne smeri trupul și pentru a ne asocia, în mod simbolic, cu suferința și setea Mântuitorului de pe Cruce.

• Asumarea propriei cruci: Sărbătoarea ne amintește de îndemnul lui Hristos: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să-Mi urmeze Mie” (Luca 9, 23). Crucea personală nu înseamnă doar acceptarea pasivă a bolilor sau a necazurilor, ci transformarea activă a acestor greutăți în trepte de desăvârșire spirituală, purtate cu demnitate și fără cârtire.

„Crucea este păzitoarea a toată lumea, Crucea este frumusețea Bisericii, Crucea este întărirea credincioșilor, Crucea este slava îngerilor și demonilor rană.” — Lumânătoarea praznicului