Miercuri, 16 Septembrie 2026

La data de 16 septembrie, calendarul liturgic ortodox ne cheamă să contemplăm puterea mărturisirii credinței în fața violenței și a ideologiilor ostile. Astăzi pomenim pe unul dintre cei mai mari duhovnici ai pământului românesc din secolul al XX-lea, Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, alături de curajoasa Sfântă Mare Mucenică Eufimia și de sfintele mărturisitoare Meletina și Ludmila, cneaghina Cehiei.

Recent canonizat de Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Sofian de la Antim (1912–2002) rămâne în memoria poporului nostru drept „apostolul Bucureștiului” și chipul desăvârșit al blândeții lui Hristos.

• Oază spirituală la Antim: Originar din Basarabia, părintele Sofian a fost un om de o rară cultură, pictor de icoane remarcabil și stareț de seamă al Mănăstirii Antim. În perioada postbelică, a fost o figură centrală a mișcării spirituale „Rugul Aprins”, care aduna intelectuali și monahi în jurul rugăciunii inimii.

• Calvarul închisorilor: Din cauza rezistenței sale spirituale în fața ateismului de stat, a fost arestat de regimul comunist în anul 1958 și condamnat la 16 ani de muncă silnică. A trecut prin calvarul închisorilor de la Jilava, Gherla și prin lagărele din Delta Dunării (Salcia). În ciuda torturilor și a umilințelor, a refuzat să urască, devenind un sprijin de neclintit și un izvor de pace pentru ceilalți deținuți.

• Duhovnicul mulțimilor: Eliberat în 1964, s-a întors la Mănăstirea Antim, unde timp de decenii a spovedit și a îndrumat mii de suflete. Cei care îl căutau găseau în el o dragoste nesfârșită, o răbdare rară și o blândețe izvorâtă din rugăciunea neîncetată. A adormit în pace în anul 2002, lăsând în urmă o lumină sfântă care continuă să ghideze poporul român.

Trăitoare la sfârșitul veacului al III-lea în Calcedon, Sfânta Eufimia a fost o tânără din familie nobilă care a refuzat să aducă jertfe idolilor în timpul persecuției lui Dioclețian.

• Martiriul: Supusă la torturi groaznice (roata cu cuțite, cuptorul cu foc și fiarele sălbatice), sfânta a rămas nevătămată prin harul divin, dându-și sufletul în cele din urmă în urma unei simple zgârieturi provocate de o ursoaică.

• Minunea de la Sinodul al IV-lea Ecumenic (451): Pentru a rezolva disputa dintre ortodocși și ereticii monofiziți cu privire la cele două firi ale lui Hristos, patriarhul și episcopii au scris cele două mărturisiri de credință pe două suluri separate. Acestea au fost așezate în racla Sfintei Eufimia, iar racla a fost sigilată. După trei zile de post și rugăciune, la deschiderea raclei, sulul ereticilor se afla la picioarele sfintei, iar cel ortodox era ținut cu cinste în mâna ei dreaptă, ca semn al aprobării cerești.

Tot în această zi facem pomenirea a două sfinte femei care au pecetluit credința cu viața lor:

• Sfânta Mucenică Meletina: Trăitoare în secolul al II-lea în cetatea Marcianopol (aproape de Dobrogea de astăzi), a propovăduit cu succes Evanghelia printre păgâni. Din cauza râvnei sale, a fost arestată și decapitată, rămânând un model de curaj misionar.

• Sfânta Mucenică Ludmila, Cneaghina Cehiei (cca. 860–921): Prima sfântă a popoarelor slave, bunică a Sfântului cneaz Venceslav. După ce a primit botezul de la Sfântul Metodie, Ludmila a răspândit cu multă râvnă credința creștină în Boemia. A fost sugrumată din ordinul norei sale păgâne, Drahomira, devenind ocrotitoarea Cehiei și un simbol al demnității materne și creștine.

„Blândețea nu este slăbiciune, ci este biruința iubirii asupra violenței.” — Sfântul Sofian de la Antim

Sfinții de pe 16 septembrie ne arată că mărturisirea adevărului nu cunoaște epoci sau bariere sociale:

1. De la Sfântul Sofian de la Antim învățăm că adevărata libertate nu poate fi încătușată. Chiar și în cele mai negre temnițe, sufletul unit cu Hristos prin rugăciune rămâne liber și capabil să reverse dragoste și iertare asupra prigonitorilor.

2. De la Sfânta Eufimia înțelegem că adevărul de credință este păstrat și garantat de sfinți. Ea ne îndeamnă să rămânem statornici în învățătura corectă a Bisericii.

3. De la Sfintele Meletina și Ludmila primim imboldul de a ne asuma credința în propriile familii și comunități, amintindu-ne că exemplul personal este cea mai puternică predică.