✦ Sărbătoare ✦
Duminica a II-a după Paști (a Sf. Ap. Toma)
Apostol: Fapte V, 12-20
Evanghelia: Ioan XX, 19-31
Glas: 1, Voscreasna: 5
Calendar Crestin Ortodox
Duminica, 9 Mai 2027
Detalii liturgice complete pentru aceasta zi: sarbatori, sfintii zilei si randuieli de post.
✦ Sfinti ✦
Sf. Prooroc Isaia
Sf. Mc. Hristofor
Aducerea moaștelor Sf. Ier. Nicolae la Bari
✦ Penticostarul ✦
Perioada de la Sfintele Paști până la Duminica Tuturor Sfinților
Rânduieli bisericești
Se săvârșește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.
Este Liturghia obișnuită, săvârșită în majoritatea zilelor din an.Nu se fac nunți.
De luni după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sf. Paști până la Duminica Sf. Apostol Toma inclusivNu se fac parastase.
De la Duminica Floriilor până la Duminica Sfântului Apostol TomaSăptămâna Luminată
Este săptămâna care urmează imediat după Paște. Marchează Învierea lui Iisus Hristos și este o perioadă de sărbătoare continuă. Nu se postește în această săptămână.Repere ale zilei
Ziua Independenței României (1877), a Victoriei Antinaziste (1945) și a Europei (1950)
Dată importantă din calendarul bisericesc pentru această zi.✦ Lectura sfinti ✦
Sf. Prooroc Isaia; Sf. Mc. Hristofor; Aducerea moaștelor Sf. Ier. Nicolae la Bari
Cărbunele Aprins, Umerii Uriașului și Corabia Credinței: Proorocul Isaia, Mucenicul Hristofor și Sfântul Nicolae
Sfântul Prooroc Isaia: Privirea prin Milenii
În templul plin de fumul tămâiei, Isaia a văzut ceea ce regii pământului nici nu îndrăzneau să viseze: pe Domnul Savaot pe un tron înalt, înconjurat de serafimi care își acopereau fețele. Când un înger i-a atins buzele cu un cărbune aprins luat de pe altar, frica s-a preschimbat în putere. Isaia a devenit „Evanghelistul Vechiului Testament”, scriind cu mii de ani înainte povestea Celui ce Se va naște din Fecioară.
Cuvintele lui nu au fost simple preziceri, ci picturi în lumină despre suferința și gloria lui Mesia. Sfârșitul său a fost pe măsura mărturiei sale de neclintit: tăiat cu ferăstrăul de lemn de către un rege nelegiuit, el a tăcut în fața durerii, așa cum tăcuse Mielul pe care îl vestise. Isaia rămâne glasul care a unit promisiunea veche cu împlinirea nouă.
Sfântul Mucenic Hristofor: Cel ce L-a purtat pe Dumnezeu
Legenda lui Hristofor începe cu un uriaș cu înfățișare aspră care își căuta un stăpân mai puternic decât toți. După ce a înțeles că nici regii, nici întunericul nu pot învinge numele lui Hristos, s-a așezat la malul unui râu învolburat, ajutând călătorii să treacă apa pe umerii săi Herculeeni.
Într-o noapte, un copil mic i-a cerut trecerea. Dar, pe măsură ce înainta în valuri, copilul devenea tot mai greu, de parcă uriașul ar fi purtat pe umerii săi întreaga lume. „Cine ești?”, a întrebat el gâfâind. „Sunt Hristos, Împăratul tău”, i-a răspuns Pruncul. Din acea clipă, Reprov (cel lepădat) a devenit Hristofor (Purtătorul de Hristos). Credința sa a fost atât de mare încât, atunci când a fost dus la moarte, a preschimbat săgețile călăilor în rugăciune, lăsând posterității chipul forței brute îmblânzite de har.
Aducerea moaștelor Sfântului Nicolae: Călătoria spre Bari
Iarna se retrăsese, iar în primăvara anului 1087, apele Mediteranei purtau o corabie cum nu mai fusese alta. Negustorii din Bari, temându-se că moaștele celui mai blând ierarh vor cădea în mâini păgâne în cetatea Mirei, au orchestrat o „răpire” sfântă. Nu a fost un jaf, ci o salvare condusă de dorința de a oferi Sfântului un nou jilț de rugăciune.
Când corabia a ancorat în portul Bari la 9 mai, clopotele cetății au început să bată singure, iar aerul s-a umplut de mireasma mirului izvorât din sfintele moaște. Sfântul Nicolae nu părăsea Răsăritul, ci îmbrățișa Apusul, devenind puntea de lumină între lumi. De atunci, Bari a devenit inima care pompează speranță pentru toți cei aflați în primejdii pe mare sau în necazurile vieții, amintindu-ne că sfinții nu aparțin unui loc, ci întregii omeniri.
În templul plin de fumul tămâiei, Isaia a văzut ceea ce regii pământului nici nu îndrăzneau să viseze: pe Domnul Savaot pe un tron înalt, înconjurat de serafimi care își acopereau fețele. Când un înger i-a atins buzele cu un cărbune aprins luat de pe altar, frica s-a preschimbat în putere. Isaia a devenit „Evanghelistul Vechiului Testament”, scriind cu mii de ani înainte povestea Celui ce Se va naște din Fecioară.
Cuvintele lui nu au fost simple preziceri, ci picturi în lumină despre suferința și gloria lui Mesia. Sfârșitul său a fost pe măsura mărturiei sale de neclintit: tăiat cu ferăstrăul de lemn de către un rege nelegiuit, el a tăcut în fața durerii, așa cum tăcuse Mielul pe care îl vestise. Isaia rămâne glasul care a unit promisiunea veche cu împlinirea nouă.
Sfântul Mucenic Hristofor: Cel ce L-a purtat pe Dumnezeu
Legenda lui Hristofor începe cu un uriaș cu înfățișare aspră care își căuta un stăpân mai puternic decât toți. După ce a înțeles că nici regii, nici întunericul nu pot învinge numele lui Hristos, s-a așezat la malul unui râu învolburat, ajutând călătorii să treacă apa pe umerii săi Herculeeni.
Într-o noapte, un copil mic i-a cerut trecerea. Dar, pe măsură ce înainta în valuri, copilul devenea tot mai greu, de parcă uriașul ar fi purtat pe umerii săi întreaga lume. „Cine ești?”, a întrebat el gâfâind. „Sunt Hristos, Împăratul tău”, i-a răspuns Pruncul. Din acea clipă, Reprov (cel lepădat) a devenit Hristofor (Purtătorul de Hristos). Credința sa a fost atât de mare încât, atunci când a fost dus la moarte, a preschimbat săgețile călăilor în rugăciune, lăsând posterității chipul forței brute îmblânzite de har.
Aducerea moaștelor Sfântului Nicolae: Călătoria spre Bari
Iarna se retrăsese, iar în primăvara anului 1087, apele Mediteranei purtau o corabie cum nu mai fusese alta. Negustorii din Bari, temându-se că moaștele celui mai blând ierarh vor cădea în mâini păgâne în cetatea Mirei, au orchestrat o „răpire” sfântă. Nu a fost un jaf, ci o salvare condusă de dorința de a oferi Sfântului un nou jilț de rugăciune.
Când corabia a ancorat în portul Bari la 9 mai, clopotele cetății au început să bată singure, iar aerul s-a umplut de mireasma mirului izvorât din sfintele moaște. Sfântul Nicolae nu părăsea Răsăritul, ci îmbrățișa Apusul, devenind puntea de lumină între lumi. De atunci, Bari a devenit inima care pompează speranță pentru toți cei aflați în primejdii pe mare sau în necazurile vieții, amintindu-ne că sfinții nu aparțin unui loc, ci întregii omeniri.
