Calendar Ortodox Cautare Login
‹ Inapoi la calendar
2026 2027 2028
Ziua anterioara Ziua urmatoare

Calendar Crestin Ortodox

Duminica, 23 Iulie 2028

Detalii liturgice complete pentru aceasta zi: sarbatori, sfintii zilei si randuieli de post.

✦ Sărbătoare ✦

Duminica a VII-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic; Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum; Rugăciunea lui Iisus)

Apostol: Romani XV, 1-7

Evanghelia: Matei IX, 27-35; Ioan XVII, 1-13

Glas: 6, Voscreasna: 7

✦ Sfinti ✦

Aducerea Moaștelor Sf. Sfințit Mc. Foca

Sf. Mc. Apolinarie, Vitalie și Valeria

✦ Octoihul ✦

Perioada liturgică dintre Triod și Penticostar

Se săvârșește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

Este Liturghia obișnuită, săvârșită în majoritatea zilelor din an.

Se fac nunți.

În această zi se pot oficia cununii religioase.

Nu se fac parastase.

Duminica nu se fac parastase.

✦ Lectura sfinti ✦

Duminica a VII-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic; Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum; Rugăciunea lui Iisus) - Simfonia Orbiriilor Preschimbate în Lumină: Taina Celei de-a VII-a Duminici

Duminica a VII-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic; Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum; Rugăciunea lui Iisus)

Simfonia Orbiriilor Preschimbate în Lumină: Taina Celei de-a VII-a Duminici

Privirea care străpunge veacurile: Sfântarii Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic
În anul 451, cetatea Calcedonului devenea teatrul celei mai adânci dispute despre identitatea Celui Răstignit. Într-o epocă în care mințile omenești încercau să fragmenteze Taina, cei 630 de Sfinți Părinți s-au adunat nu ca niște simpli filozofi, ci ca paznici ai Adevărului. Conduși de Duhul Sfânt, ei au lăsat Bisericii definiția de aur: Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, având două firi unite în mod minunat — „fără amestecare, fără schimbare, fără împărțire, fără despărțire”. Pentru a curma orice îndoială, Părinții au așezat tomosul lor de credință pe pieptul Sfintei Eufemia în mormântul ei; deschizându-l peste câteva zile, au găsit-o pe sfântă ținând pergamentul strâns la piept, ca o semnătură cerească pe hotărârea Calcedonului. Duminica aceasta îi prăznuiește pe acești titani ai dogmei, care au trasat granițele de lumină ale credinței noastre.

Strigătul din întuneric și slobozirea graiului: Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum
Praful de pe ulițele Capernaumului a fost martorul unei întâlniri care a zguduit logica suferinței umane. Doi oameni sortiți nopții veșnice s-au ținut scai de pașii lui Iisus, strigându-și durerea: „Miluiește-ne pe noi, Fiul lui David!”. Ei nu vedeau chipul Mântuitorului, dar Îi zăreau divinitatea cu ochii curățiți ai inimii. Întrebați dacă cred, mărturisirea lor simplă le-a deschis nu doar pleoapele, ci și porțile unei noi vieți: „După credința voastră, fie vouă!”.
Nici nu se potolise uimirea mulțimii, că în fața Domnului a fost adus un alt prizonier al suferinței: un om mut, încătușat de prezența unui duh necurat. Vindecarea lui a fost instantanee și tăcută ca un răsărit de soare: de îndată ce demonul a fost izgonit, limba legată s-a dezlegat în cântări de laudă. Într-o singură zi, Capernaumul a văzut cum întunericul ochilor se risipește și tăcerea chinuită devine teologie vie.

Respirația de taină a lumii: Rugăciunea lui Iisus
Dincolo de minunile spectaculoase și de mulțimile care Îl presau, Evanghelia acestei duminici ne lasă să tragem cortina către cel mai intim și cutremurător aspect al vieții pământești a Mântuitorului: retragerea Sa în singurătate pentru a vorbi cu Tatăl. Rugăciunea lui Iisus nu este o simplă formalitate, ci însăși axa pe care se sprijină creația, momentul în care firea Umană Se lasă inundată și întărită de cea Divină. Pe munte, sub bolta înstelată, Hristos se roagă nu doar pentru Sine, ci poartă pe umerii Săi suspinele întregii omeniri: orbirea noastră, mutenia noastră, rătăcirile noastre. Această duminică ne amintește că orice vindecare și orice teologie adevărată își au izvorul în tăcerea plină de prezență a rugăciunii, acolo unde omul reînvață să fie fiu. 
Aducerea Moaștelor Sf. Sfințit Mc. Foca;Sf. Mc. Apolinarie, Vitalie și Valeria - Păzitorii Luminii Divine: Jertfă, Nestrămutare și Întoarcerea Acasă

Aducerea Moaștelor Sf. Sfințit Mc. Foca;Sf. Mc. Apolinarie, Vitalie și Valeria

Păzitorii Luminii Divine: Jertfă, Nestrămutare și Întoarcerea Acasă

Credința nu cunoaște distanțe și nici hotare pământești. De la adâncurile mărilor, unde trupurile mucenicilor au fost aruncate pentru a fi uitate, și până în arenele sângeroase ale imperiului, Duhul Sfânt culege spicele Sale de aur. Acestea sunt mărturiile unor inimi care au învins pământul.

Aducerea Moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Foca – Întoarcerea Triumfătoare a Păstorului din Adâncuri

În Sinope, pe țărmul Mării Negre, Sfântul Sfințit Mucenic Foca strălucise ca un far de speranță, fiind episcop și tămăduitor al sufletelor. Însă furia prigonitorilor păgâni a căutat să stingă această lumină: după chinuri groaznice, trupul său a fost aruncat în mare, în speranța că amintirea lui va pieri odată cu valurile.

Dar marea nu poate înghiți sfințenia. Valurile au purtat trupul său neatins înapoi la țărm, ca o dovadă a grijii divine. Astăzi, Biserica prăznuiește tocmai această zi binecuvântată – ziua în care credincioșii au recuperat și au adus cu mare evlavie moaștele sale în mijlocul comunității. Această mutare sfântă a devenit un izvor nesecat de minuni și vindecări, amintindu-ne tuturor că trupurile celor care L-au iubit pe Hristos rămân altare vii, pe care moartea nu le poate pângări.

Sfinții Mucenici Apolinarie, Vitalie și Valeria – Familia Cerului și Treimea Jertfei Curate

Istoria mântuirii păstrează pagini de o frumusețe cutremurătoare în care legăturile de sânge se transformă în legături veșnice de sfințenie. În Ravenna creștină, o familie întreagă a ales să devină o singură flacără de mărturisire în fața prigoanei idolești.

  • Sfântul Mucenic Apolinarie, tatăl și stâlpul casei, a fost cel care a deschis drumul pătimirii, înfruntând cu o demnitate de stâncă torturile chinuitorilor săi și refuzând să aducă jertfe zeilor mincinoși.

  • Sfântul Mucenic Vitalie, fiul său, nu s-a lăsat înfricoșat de moartea tatălui, ci a privit chinurile ca pe o cunună, primind sfârșitul mucenicesc cu zâmbetul pe buze și cu privirea ațintită spre Cer.

  • Sfânta Mucenică Valeria, mama care a refuzat să fie mai prejos decât soțul și fiul ei, a pecetluit această jertfă triplă, oferindu-și propria viață ca o ultimă și binemirositoare jertfă pe altarul credinței.

Împreună au trăit, împreună au mărturisit și împreună au intrat în bucuria Domnului lor, lăsând lumii un exemplu nemuritor despre cum dragostea de familie poate fi sfințită și desăvârșită prin iubirea de Dumnezeu.

Două mărturii din epoci de prigoană, dar aceeași chemare la veșnicie. Fie că vorbim despre moaștele readuse la lumină ale Sfântului Foca, fie de jertfa unită a Sfinților Apolinarie, Vitalie și Valeria, aceste suflete ne arată că adevărata casă a omului nu este pe pământ, ci în Împărăția unde durerea se preface în slavă nepieritoare.