Sf. Mc. Chiric și Iulita;Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei
Jertfa Pruncăriei și Coroana Preschimbată: Din Zdrobirea Trupului la Lumina Neamurilor
Deschide lectura în modul de citire pentru o experiență mai confortabilă, cu salvare în cont și progres personal.
Citește în modalTextul integral al lecturii
Îmbrățișarea de sânge și zbor: Sfinții Mucenici Chiric și Iulita
Niciun spectacol din arenele păgâne nu a fost mai cutremurător și mai plin de slavă ca cel al tinerei mame Iulita și al pruncului ei de numai trei ani, Chiric. Fugind din calea prigoanei împăratului Dioclețian, Iulita a fost în cele din urmă prinsă și supusă unor torturi greu de imaginat. În timp ce mama ei era bătută cu vine de bou, micul Chiric, aflat în brațele guvernatorului tiran, plângea și își întindea mânuțele spre ea, strigând cu o maturitate coborâtă din cer: „Și eu sunt creștin!”. Furios, prigonitorul l-a smuls și l-a izbit cu cruzime de treptele de piatră ale tribunalului, curmându-i viața pământească. Privind trupul zdrobit al fiului ei, Iulita nu a deznădăjduit, ci a dat slavă lui Dumnezeu că pruncul ei a primit cununa muceniciei înaintea ei, pășind spre eșafod cu seninătatea unui suflet care știa că moartea nu este decât o poartă spre îmbrățișarea veșnică.
Răsăritul din apele Niprului: Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei
Istoria îl cunoștea ca pe un prinț războinic, nemilos și cufundat în plăcerile păgânismului, un conducător care ridica idoli de lemn pe dealurile Kievului. Însă setea de absolut a cneazului Vladimir nu putea fi potolită de jertfele sângeroase aduse zeilor războiului. Căutând adevărata credință, solii săi au fost copleșiți de Măreața Biserică Sfânta Sofia din Constantinopol, mărturisind că acolo „nu mai știau dacă se află în cer sau pe pământ”. Îndată ce lumina lui Hristos i-a atins inima, Vladimir s-a botezat, orbul de până mai ieri recăpătându-și vederea trupului și a sufletului. În anul 988, el a chemat întreg poporul în apele Niprului, spălând într-o singură zi trecutul întunecat al unui neam și transformând o țară a războinicilor într-o grădină a credinței, fiind recunoscut de atunci ca apostolul și luminătorul noilor pământuri creștine.
Niciun spectacol din arenele păgâne nu a fost mai cutremurător și mai plin de slavă ca cel al tinerei mame Iulita și al pruncului ei de numai trei ani, Chiric. Fugind din calea prigoanei împăratului Dioclețian, Iulita a fost în cele din urmă prinsă și supusă unor torturi greu de imaginat. În timp ce mama ei era bătută cu vine de bou, micul Chiric, aflat în brațele guvernatorului tiran, plângea și își întindea mânuțele spre ea, strigând cu o maturitate coborâtă din cer: „Și eu sunt creștin!”. Furios, prigonitorul l-a smuls și l-a izbit cu cruzime de treptele de piatră ale tribunalului, curmându-i viața pământească. Privind trupul zdrobit al fiului ei, Iulita nu a deznădăjduit, ci a dat slavă lui Dumnezeu că pruncul ei a primit cununa muceniciei înaintea ei, pășind spre eșafod cu seninătatea unui suflet care știa că moartea nu este decât o poartă spre îmbrățișarea veșnică.
Răsăritul din apele Niprului: Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei
Istoria îl cunoștea ca pe un prinț războinic, nemilos și cufundat în plăcerile păgânismului, un conducător care ridica idoli de lemn pe dealurile Kievului. Însă setea de absolut a cneazului Vladimir nu putea fi potolită de jertfele sângeroase aduse zeilor războiului. Căutând adevărata credință, solii săi au fost copleșiți de Măreața Biserică Sfânta Sofia din Constantinopol, mărturisind că acolo „nu mai știau dacă se află în cer sau pe pământ”. Îndată ce lumina lui Hristos i-a atins inima, Vladimir s-a botezat, orbul de până mai ieri recăpătându-și vederea trupului și a sufletului. În anul 988, el a chemat întreg poporul în apele Niprului, spălând într-o singură zi trecutul întunecat al unui neam și transformând o țară a războinicilor într-o grădină a credinței, fiind recunoscut de atunci ca apostolul și luminătorul noilor pământuri creștine.
