Pomenirea morților - Moșii de vară
Puntea de Dor: Chemarea Moșilor sub Bolta Rusaliilor
Deschide lectura în modul de citire pentru o experiență mai confortabilă, cu salvare în cont și progres personal.
Citește în modalTextul integral al lecturii
În sâmbăta ce precede marea Pogorâre a Duhului Sfânt, satele și orașele deopotrivă se îmbracă într-o tăcere roditoare. Este dimineața Moșilor de Vară, un timp suspendat între cer și pământ, când pragul dintre lumi devine la fel de subțire ca aroma frunzelor de nuc și a teiului înflorit.
În cimitirele cuprinse de verdele crud al verii, lumina soarelui se împletește cu flacăra blândă a miilor de lumânări aprinse pe morminte. Nu este o zi a tristeții apăsătoare, ci una a comuniunii profunde. Gospodinele, cu gesturi ritualice transmise din veac în veac, așază pe ștergare albe ofrandele sfințite: căni de lut pictate cu flori, umplute cu lapte sau vin, cireșe coapte ce poartă dulceața pământului și colaci rumeniți în cuptor.
Fiecare cană dată „de pomană” peste mormânt sau către un trecător este un mesaj trimis în veșnicie, o punte de dor care îi leagă pe cei de azi de „moșii și strămoșii” plecați în marea călătorie. În murmurul rugăciunilor și în clinchetul discret al cănilor ce se ciocnesc, moartea își pierde asprimea, devenind doar o somnolență provizorie sub paza sfinților.
Această sâmbătă este momentul în care neamul se reîntregește la masa sufletului, amintindu-ne că nimeni nu este cu adevărat plecat atâta timp cât cineva îi mai rostește numele cu dragoste, sub cerul de smalț al începutului de vară.
„Pomana de azi este firul de lumină care ne călăuzește pașii spre cei care ne-au dăruit viața, cinstindu-le memoria prin gustul pâinii și mireasma florilor de iunie.”
În cimitirele cuprinse de verdele crud al verii, lumina soarelui se împletește cu flacăra blândă a miilor de lumânări aprinse pe morminte. Nu este o zi a tristeții apăsătoare, ci una a comuniunii profunde. Gospodinele, cu gesturi ritualice transmise din veac în veac, așază pe ștergare albe ofrandele sfințite: căni de lut pictate cu flori, umplute cu lapte sau vin, cireșe coapte ce poartă dulceața pământului și colaci rumeniți în cuptor.
Fiecare cană dată „de pomană” peste mormânt sau către un trecător este un mesaj trimis în veșnicie, o punte de dor care îi leagă pe cei de azi de „moșii și strămoșii” plecați în marea călătorie. În murmurul rugăciunilor și în clinchetul discret al cănilor ce se ciocnesc, moartea își pierde asprimea, devenind doar o somnolență provizorie sub paza sfinților.
Această sâmbătă este momentul în care neamul se reîntregește la masa sufletului, amintindu-ne că nimeni nu este cu adevărat plecat atâta timp cât cineva îi mai rostește numele cu dragoste, sub cerul de smalț al începutului de vară.
„Pomana de azi este firul de lumină care ne călăuzește pașii spre cei care ne-au dăruit viața, cinstindu-le memoria prin gustul pâinii și mireasma florilor de iunie.”
