Sclipirea Moaștelor și Ecoul Imnului: Straja Sfântă la Porțile Moldovei

În această zi, pământul Moldovei se cutremură de bucurie, iar malurile Dunării tresaltă de amintirea unei apostolii străvechi. Sărbătorim aducerea acasă a unui mărturisitor neînfricat și glasul celui care a învățat neamurile să cânte imnuri de slavă.

Povestea lui Ioan începe în Trapezunt, ca un tânăr neguțător ce străbătea mările, dar adevărata sa „marfă” a fost întotdeauna credința. Din cauza invidiei unui căpitan de corabie, Ioan a fost dat pe mâna tătarilor din Cetatea Albă. Refuzând să-și lepede credința pentru a-și salva viața, a fost supus unor chinuri de neimaginat, târât de cal pe străzile cetății și, în cele din urmă, decapitat.

Minunea s-a arătat însă la mormântul său, unde lumini cerești vegheau trupul martirului. Astăzi, sărbătorim Aducerea Moaștelor sale la Suceava, un eveniment ce a marcat istoria Moldovei în anul 1402. Sfântul Ioan a devenit de atunci „Marele Mucenic” al românilor, ocrotitorul cămărilor noastre și cel la care alergăm când suntem nedreptățiți. El ne învață că singura bogăție care contează este cea pe care nici moartea, nici tâlharii nu o pot fura: loialitatea față de Hristos.

Mai devreme cu un mileniu, la sud de Dunăre, Sfântul Niceta punea bazele spirituale ale acestui neam. Episcop al cetății Remesiana, el a fost cel care a evanghelizat triburile de pe ambele maluri ale fluviului, vorbindu-le strămoșilor noștri într-o latină curată.

Niceta nu a fost doar un predicator, ci și un mare teolog și poet. Lui îi este atribuit mărețul imn „Te Deum laudamus” (Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm), care răsună și astăzi în catedralele lumii. El este cel care a „îmblânzit” neamurile barbare prin frumusețea cântării și prin limpezimea dogmei. Sfântul Niceta rămâne „Dascălul nostru străbun”, cel care a unit rugăciunea cu limba poporului, arătându-ne că spiritul nu cunoaște granițe geografice.