Psalmul lui David. Întru sfârșit, pentru Iditum.

1. Au nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? Că dela dânsul este mântuirea mea.
2. Pentrucă el este Dumnezeul meu și Mântuitorul meu, sprijinitorul meu, nu mă voiu clătì mai mult.
3. Până când vă ridicați asupra omului? Ucideți toți voi, ca pre un perete povârnit și gard surpat.
4. Însă prețul meu s’au sfătuit să-l lepede, alergat-au cu sete, cu gura lor binecuvântau, și cu inima lor blestemau.
5. Însă lui Dumnezeu te supune sufletul meu, că dela dânsul este răbdarea mea.
6. Că el este Dumnezeul meu și Mântuitorul meu, sprijinitorul meu, nu mă voiu mutà.
7. Întru Dumnezeu este mântuirea mea și slava mea, Dumnezeu ajutorul meu, și nădejdea mea este spre Dumnezeu.
8. Nădăjduiți spre dânsul toată adunarea noroadelor, vărsați înaintea lui inimile voastre, că Dumnezeu este ajutorul nostru.
9. Însă deșerți sunt fiii oamenilor, mincinoși fiii oamenilor, în cumpene a face strâmbătate ei din deșertăciune, împreună.
10. Nu nădăjduiți spre nedreptate și spre jefuire nu poftiți, bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima.
11. Odată au grăit Dumnezeu, două acestea am auzit, că puterea este a lui Dumnezeu, și a ta este Doamne mila, că tu vei răsplătì fiecăruia după faptele lui.