Calendar Ortodox Cautare Login
Înapoi la rugăciuni
Biblioteca

Rugăciunea de Miercuri

Pe Zile

0% citit

Pe Zile

Rugăciunea de Miercuri

Când se citește Dimineața, în timpul postului sau în orice moment de rugăciune și cercetare sufletească.
Tema Pocăință, smerenie și întoarcerea către Dumnezeu.
Potrivită pentru Mărturisirea păcatelor, întărirea în lupta cu ispitele, dobândirea păcii sufletești, pregătirea pentru Spovedanie.
Durata lecturii Aproximativ 2 minute.

Doamne Dumnezeul meu, osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Prorocule, care eşti mai mare decât toţi prorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală înaintea Lui. Întinde mâna aceea cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Prorocule, luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să mă duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin ☩

Lectura anterioară Rugăciunea de Marți Lectura următoare Rugăciunea de Joi

Rugăciuni recomandate

Rugăciunea zilnică ne apropie de Dumnezeu. Fă-ți un obicei din a te ruga în fiecare zi.
Vezi Biblioteca de rugăciuni