Sambata, 9 Septembrie 2028

La o zi după marele praznic al Nașterii Maicii Domnului, pe 9 septembrie, Biserica Ortodoxă cinstește cu profundă recunoștință pe cei care au făcut posibil acest eveniment cosmic: Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana. Această zi este îmbogățită în spațiul românesc de pomenirea a doi mari sfinți cuvioși autohtoni, Chiriac de la Tazlău și Onufrie de la Vorona, dar și de prăznuirea Sfinților Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic și a Sfântului Mucenic Severian.

Conform tradiției liturgice, a doua zi după un mare praznic împărătesc este dedicată persoanelor prin care s-a săvârșit minunea. Astfel, astăzi îi cinstim pe părinții Fecioarei Maria și bunicii după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos.

• Ioachim provenea din tribul lui Iuda și era descendent al regelui David, iar Ana era fiica preotului Matan din tribul lui Levi.

• Viața lor de profundă dreptate, marcată de răbdarea de decenii în fața sterilității, a fost încununată de nașterea pruncei Maria. Ei reprezintă chipul cel mai curat al familiei creștine, al stăruinței în rugăciune și al nădejdii care nu dezamăgește niciodată.

Trăitor în veacul al XVII-lea, Sfântul Chiriac s-a născut într-o familie evlavioasă din satul Vânători-Neamț. De tânăr a îmbrățișat viața monahală la Mănăstirea Secu, dar din dorința de mai multă liniște s-a retras în sihăstria Tazlăului.

• Viața în peșteră: S-a nevoit într-o peșteră de pe muntele Tazlău, într-o aspră singurătate, postind și rugându-se zi și noapte. Se spune că a dobândit darul rugăciunii neîncetate (rugăciunea inimii) și al biruinței asupra duhurilor necurate.

• Sfătuitorul multora: Sfințenia vieții sale a atras mulți ucenici și credincioși din împrejurimi, pe care îi povățuia cu multă blândețe. A adormit în pace, fiind înmormântat în pridvorul bisericii Mănăstirii Tazlău, moaștele sale fiind izvor de mângâiere pentru pelerini.

Născut în Rusia într-o familie nobilă și ocupând o funcție importantă (guvernator de provincie), Sfântul Onufrie a lăsat toate bogățiile lumii din dorința de a sluji doar lui Hristos. S-a retras în Moldova, în adâncul codrilor Voronei (Botoșani), în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

• Asceza și tăcerea: A trăit ca sihastru timp de 25 de ani într-o peșteră de pe malul pârâului Vorona. Mânca doar o dată pe zi, după apusul soarelui, hrană uscată și ierburi sălbatice, petrecându-și nopțile în lacrimi de pocăință și priveghere.

• Prietenul sfinților: A fost contemporan și apropiat al Sfântului Paisie Velicicovski de la Neamț, fiind un mare promotor al înnoirii isihaste. Moaștele sale, descoperite minunat în anul 1856, se află astăzi la Mănăstirea Sihăstria Voronei și sunt cunoscute pentru darul tămăduirii bolilor sufletești și trupești.

Biserica îi pomenește astăzi și pe cei 200 de episcopi care s-au adunat la Efes în anul 431 pentru a apăra adevărul de credință împotriva ereziei lui Nestorie.

• Apărarea Maicii Domnului: Nestorie susținea în mod greșit că Fecioara Maria nu ar trebui numită Theotokos (Născătoare de Dumnezeu), ci doar Christotokos (Născătoare de Hristos), considerând că ea a născut doar un om în care s-a sălășluit ulterior Dumnezeirea.

• Hotărârea dogmatică: Sfinții Părinți, conduși de Sfântul Chiril al Alexandriei, au condamnat această rătăcire și au stabilit definitiv că Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, într-un singur Persoană (Ipostat), iar Fecioara Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Trăitor în veacul al IV-lea în Sevastia (Armenia), Severian era un bărbat nobil și bogat care îi cerceta și îi întărea pe creștinii aflați în închisori în timpul persecuției lui Liciniu.

• Văzând credința lui de neclintit, dregătorul cetății l-a supus la chinuri groaznice. Severian a fost legat de un zid și i s-au atârnat pietre grele de picioare, trupul fiindu-i sfâșiat cu fiare ascuțite. În mijlocul acestor chinuri, sfântul mulțumea lui Dumnezeu pentru cinstea de a pătimi pentru numele Lui, primind în cele din urmă cununa muceniciei.

„Sfinții noștri ne arată că isihia și liniștea nu înseamnă izolare de lume, ci o adâncă îmbrățișare a acesteia prin rugăciune discretă și fierbinte.”

Sărbătorile din această zi ne oferă o privire de ansamblu asupra modului în care sfințenia se manifestă în Biserică:

1. De la Ioachim și Ana învățăm că răbdarea în fața încercărilor vieții este cheia prin care Dumnezeu deschide porțile minunilor.

2. Prin Cuvioșii Chiriac și Onufrie, pământul românesc ne oferă dovezi vii că sfințenia nu ține de granițe, ci de curăția inimii, codrii noștri fiind adevărate pridvoare ale Raiului.

3. Prin Sfinții Părinți de la Efes, suntem chemați să păstrăm cu sfințenie dreapta credință și să o cinstim pe Maica Domnului ca adevărată mijlocitoare pentru mântuirea noastră.