Marti, 7 Septembrie 2027

În data de 7 septembrie, cu o zi înainte de marea sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului (8 septembrie), Biserica Ortodoxă ne introduce în atmosfera de sărbătoare prin ceea ce numim Înainte-prăznuire.

În pedagogia liturgică, înainte-prăznuirea reprezintă un timp de pregătire sufletească, o perioadă de veghe și anticipare sfântă, în care suntem invitați să ne îndreptăm privirea către evenimentul cosmic ce urmează să se petreacă: nașterea celei care va deveni „ușa mântuirii” și „scara” pe care Dumnezeu Coboară printre oameni.

În tradiția liturgică răsăriteană, marile praznice împărătești nu izbucnesc dintr-odată, ci sunt precedate de zile de pregătire.

• Pregătirea inimii: Așa cum un popor își pregătește cetatea pentru venirea unui împărat, Biserica își pregătește credincioșii prin cântări, rugăciuni și lecturi specifice pentru a primi marea taină.

• Schimbarea veșmintelor și a tonului: Începând cu această zi, imnele liturgice îmbină pomenirea sfinților zilei (Sfântul Sozont, Sfânta Casiana) cu stihiri speciale dedicate pruncei Maria, care urmează să se nască din pântecele steril al Dreptei Ana.

Înainte-prăznuirea Nașterii Maicii Domnului ne pune în față taina răbdării și a credinței bunicilor lui Hristos, Ioachim și Ana.

1. Dezlegarea nerodirii: Timp de zeci de ani, acești doi drepți au purtat povara sterilității și ocara poporului. Ziua de 7 septembrie este momentul de maximă tensiune a așteptării, când durerea lor de o viață este pe cale să se transforme în bucurie veșnică.

2. Pregătirea Templului: Maica Domnului este numită în teologie „Biserică sfințită” și „Rai cuvântător”. Nașterea ei reprezintă începutul restaurării firii omenești. Lumea întreagă, obosită de întuneric și păcat, simte acum fiorul speranței.

Imnografia acestei zile folosește imagini poetice de o frumusețe rară pentru a descrie taina ce se apropie:

„Din rădăcină uscată, din Ioachim și din Ana, a odrăslit astăzi copacul cel de viață purtător, care hrănește lumea cu rodul mântuirii. Să ne bucurăm, credincioșii, văzând începutul mântuirii noastre!”

Înainte-prăznuirea ne învață o virtute extrem de rară în societatea modernă a satisfacției instantanee: arta așteptării și a pregătirii.

• Nu putem trăi sărbătoarea fără pregătire. Pentru a simți cu adevărat bucuria Nașterii Maicii Domnului de mâine, astăzi suntem chemați să facem curățenie în „casa” sufletului nostru.

• Tăcerea dinaintea luminii: Să lăsăm deoparte zgomotul lumii și să reflectăm la modul în care Dumnezeu poate transforma sterilitatea vieții noastre (lipsa de roade spirituale, uscăciunea inimii) într-un izvor de viață nouă, așa cum a făcut cu drepții Ioachim și Ana.

Mărețul praznic bate la ușă. Să-i deschidem cu inimile luminate!

Data de 7 septembrie ne pune în față o minunată triadă duhovnicească, specifică bogăției calendarului creștin-ortodox: jertfa curajoasă a unui tânăr păstor din primele veacuri – Sfântul Mucenic Sozont, geniul poetic și compozițional al celei mai cunoscute imnografe din Bizanț – Sfânta Cuvioasă Casiana, și lumina isihastă românească ocrotită în munții Neamțului – Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângărați.

Trăitor în veacul al III-lea în Cilicia (Asia Mică), Sfântul Sozont era un simplu păstor de oi, dar cu un suflet profund ancorat în tainele Scripturii. El își petrecea zilele îngrijindu-și turma și învățându-i pe ceilalți păstori despre adevăratul Dumnezeu.

• Gestul curajos: Într-o zi, intrând în cetatea Pompeiopolis, a văzut un idol de aur masiv ridicat de păgâni, la care oamenii erau siliți să se închine. Plin de râvnă sfântă, Sozont a intrat noaptea în templu, a rupt mâna de aur a idolului, a sfărâmat-o în bucăți mici și a împărțit aurul săracilor din cetate.

• Mărturisirea voluntară: Când a aflat că autoritățile au arestat oameni nevinovați pe care îi suspectau de acest gest, Sozont s-a înfățișat singur în fața dregătorului Maxim, spunând: „Eu am făcut aceasta, pentru a vedea neputința zeului vostru, care nu a fost capabil să se apere pe sine însuși”.

• Martiriul: Supus la torturi înfiorătoare, printre care încălțarea cu încălțăminte de fier bătută cu cuie încinse, Sozont a mers spre moarte cu seninătate și rugăciune, dându-și sufletul în mâinile Creatorului.

Trăitoare în veacul al IX-lea în strălucitul Constantinopol, Casiana (Kassia) a fost o femeie de o inteligență sclipitoare, de o frumusețe rară și de o înaltă cultură.

• Refuzul coroanei imperiale: A participat la faimoasa „alegere a miresei” organizată pentru tânărul împărat Teofil. Impresionat de frumusețea ei, împăratul a vrut să o pună la încercare și i-a spus: „Prin femeie s-au revărsat cele mai rele lucruri pe pământ” (făcând referire la Eva). Casiana, cu o prezență de spirit uimitoare, i-a răspuns pe loc: „Dar tot prin femeie s-au revărsat și cele mai bune lucruri” (referindu-se la Maica Domnului și Întruparea lui Hristos). Lovit în mândrie de răspunsul ei inteligent, Teofil a ales o altă mireasă (pe Sfânta Teodora).

• Slujirea prin artă: Eliberată de rigorile curții imperiale, Casiana a ctitorit o mănăstire unde s-a călugărit și s-a dedicat scrierii de imnuri bisericești și poezii. Ea este autoarea celei mai faimoase cântări din Săptămâna Patimilor: „Troparul Casianei” (cântat în Miercurea Mare), o capodoperă a imnografiei creștine despre femeia păcătoasă care spală picioarele Domnului cu lacrimi și le șterge cu părul capului ei.

Acești doi mari sfinți români din veacurile XV-XVI reprezintă inima rugăciunii isihaste din Moldova, fiind strâns legați de istoria Mănăstirii Pângărați de sub muntele Apărașu.

• Sfântul Cuvios Simeon: A fost ucenic al Sfântului mitropolit Macarie. Dorind o viață de totală dăruire, s-a retras în pădurile sălbatice ale Pângărațiului împreună cu câțiva ucenici. A trăit acolo în post aspru și rugăciune neîncetată. Evlaviosul domnitor Ștefan cel Mare, cunoscându-i sfințenia, i-a oferit ajutor pentru a ridica o mică biserică de lemn. Din cauza invaziilor turcești, s-a retras spre sfârșitul vieții în Transilvania, unde a adormit în pace.

• Sfântul Cuvios Amfilohie: A urmat calea deschisă de Simeon, reluând viața sihăstrească de la Pângărați după o perioadă de pustie. A păstorit obștea timp de mulți ani cu multă blândețe și înțelepciune. Reușind să obțină sprijinul domnitorului Alexandru Lăpușneanu, a ridicat în locul vechii biserici de lemn o superbă biserică de piatră, care dăinuiește și astăzi. S-a retras la bătrânețe ca sihastru în munți, unde a adormit în pace ca un mare făcător de minuni.

„Doamne, femeia cea ce căzuse în păcate multe, simțind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiță, tânguindu-se îți aduce Ție mir mai înainte de îngropare...” — Din Troparul Sfintei Casiana

Pomenirea sfinților din această zi ne arată cât de diverse sunt căile prin care Dumnezeu lucrează în lume:

• Prin Sfântul Sozont, vedem că și cel mai simplu om poate avea un curaj de fier atunci când își pune nădejdea în Dumnezeu, refuzând să se închine „idolilor” de aur ai acestei lumi.

• Prin Sfânta Casiana, înțelegem că darurile intelectuale și artistice (poezia, muzica) își ating desăvârșirea atunci când sunt oferite ca o jertfă de dragoste și pocăință pe altarul credinței.

• Prin Sfinții Simeon și Amfilohie, primim îndemnul de a ne ancora sufletul în liniște și statornicie, înțelegând că mănăstirile și sfințenia românească s-au clădit pe temelia smereniei, a muncii tăcute și a rugăciunii neîncetate în mijlocul încercărilor istoriei.